Ieri am aflat de asta. De ieri nu-mi da pace. Daca tot ma iau cu altele si gandurile zboara la viata de fiecare zi, cum dau peste cea mai noutate/postare/stire nu-mi pot lua ochii fara sa citesc. Eu sunt inca in procesul de digerare a informatiei.

Ieri am vazut emisiune cu detalii, cu poze, cu parinti, cu desene pe pereti – balene si fluturi, cu lacrimi… Da, ieri am plans cat nu am plans demult. Nu am plans de mila si nici din reflex, a fost o reactie de soc – atunci cand pur si simplu e nevoie de timp ca sa pui lucrurile cap la cap.

Nu am copii. Situatia asta incerc sa o transpun in adolescenta mea. Sa fiu eu in pielea unui copil naiv, sensibil, usor de manipulat. De pe la 16 ani am petrecut nopti intregi singura acasa. Tatal meu lucra in ture de noapte la al doilea lui job – medic la urgenta (dam, very nice job, dar azi nu despre asta). Am avut tot timpul de lume sa incerc de toate, sa beau, sa fac copii, sa incerc ‘travka, sa fumez sau sa fac petreceri. Poate am fost prea naiva, dar in nici una din noptile cand am ramas singura nu am nimic din cele enumerate mai sus. De ce nu? Te rog, nu ma intreba ca nu stiu. Sa fie oare buna educatie?!? Nu cred, chiar nu cred. Don’t take me wrong, nu zic ca am fost rau educata, ba din cotra. Doar pentru mine aceasta notiune e cam greu de masurat sau etichetat. Si pana acum m-am minunat ca nu am iesit cu ‘vanatai din perioada aia. 

Refenim la mamiferul meu preferat – balena. Incerc sa ma pun in situatia in care am acces la net, la retele, la ‘grupuri ucigatoare, petrecand nopti singura acasa si avand o liberatate care multi si-o doreau la varsta aceea. Cum as fi reactionat oare? Cat de bine as fi reusesc sa resping ‘atacurile? Si daca da, atunci aveau oare ai mei sa observe urma de schimbare? Avea oare chiar sa imi las creierii spalati asa frumos cu detergent care pute a domestos? 

Eu chiar cred ca am fost un copil care se lasa usor influentat de prieteni. Asta chiar si fratele meu o poate confirma. El la randul lui ma manipula, fiind mai mare si ‘intelept. In acelasi timp eram in copil foarte responsabil. Atunci cand faceam ceva necrestin simteam o vina din aia ca puteam sa intru in pamant, eram gata sa dispar si sa spun rugaciuni. Tocmai de asta am fost un copil cuminte. Iar ai mei pot spune putine boacane care le-am facut. Poate asta e unul din motive ca au reusit sa aiba incredere in mine si mi-au oferit libertatea de care vorbeam mai sus. Nici de asta nu sunt sigura.

Una stiu, cand am fost adolescenta am fost vulnerabila. Ma consider norocoasa ca nu am avut in jurul meu ispite, ca am fost lipsita de curiozitatea sa le caut si incerc. 

Dar copilul meu oare cum va fi? Dar daca eu voi face exact acelasi lucru care l-au facut parintii mei oare va fi la fel de succes? Educatia cum o putem masura? 

Draga alba, gri, albastra balena, nu lua copii cu tine. Parintii le duc dorul. Multumesc anticipat.

Advertisements