Sfarsit de August, zilele de sarbatoare in tara mea. Anul asta parca mai departe, mai indiferenta, mai imuna as zice eu. De cand sunt tot mai departe de portalurile de stiri, ma rup tot mai mult de realitate. Nu mai sunt informata ce se intampla, de ce?, cine e vinovat?, care e “solutia”?. Uneori simt vina, mustrare de constiinta – da, da, tocmai din cauza ca nu imi dau interes si inima pentru patria mea. Dar revenind la realitate, ma ciocnesc de absurditati, murdarii, falsitati. Atunci imi intorc fata, ca sa nu mai fiu martor la cele intamplate. Nu din motiv ca sa fug de “judecata” sau resposabilitate. Totul e mai mult simplu – ceea ce aflu imi face rau, ma izbeste, ma cutremura. Ma strica si dupa aia nu mai pot fuctiona. Prefer sa functionez in ritmul meu si sa aduc ceva bun pentru mine si cei din jur. Da, cand zic cei din jur, nu ma refer doar la co-patriotii mei. Dar oare este ceva rau in asta?

Imi iubesc Limba, mult de tot. Pana acum e preferata mea in literatura.
Imi iubesc locurile unde am copilatorit. Nu e nimic mai sfant decat cararile pe unde am colindat. Desi sunt o multime de amintiri pline de durere…
Imi iubesc oamenii apropiati. Iar acest sentiment ramane a fi unic si neatins in timp.
Imi iubesc mancaruile traditionale. Oriunde merg, in special estul Europei, incerc sa caut similitudini. Ador placintele cu branza in toate formele, gusturile, “gatirile”.
Imi iubesc traditiile. Ele sunt ca o punte pentru distanta la care ma aflu si devin tot mai apreciate.

Mult bine iti doresc, Moldova. Ai grija de tine, Limba Romana.

Advertisements